Altele

Compensați mirosul pestilențial !

          În Golești, localitate apropiată de mun. Focșani își desfășoară activitatea SC PREMIUM PORC SRL cu activitate pe linia creșterii porcilor pentru carne și deseori mirosul degajat de rezervoarele în care se strâng dejecțiile afectează aerul destul de poluat al Focșaniului lăsând focșănenii cu nasul strâmb în vânt.
Deoarece s-au făcut multe controale de către Garda de mediu și multe alte autorități, iar concluzia a fost că la Premium Porc se respectă prevederile europene privind protecția mediului ridic o nouă provocarea conducerii societății și anume aceea de a participa la acțiunea de reciclare a becurilor și corpurilor de iluminat în cadrul Programului lansat de Recolamp și a dovedi că întradevăr nu chivernisesc niciun efort pentru protecția mediului.

           Contactând Recolamp, S.C.Premium Porc S.R.L.  va primi recipiente de colectare gratuit, iar ridicarea deșeurilor va fi tot în sarcina Recolamp în urma unui apel la nr. de telefon gratuit !

         Știu că în hale sunt foarte multe corpuri de iluminat, acestea inevitabil se ard și aș dori să nu facă parte din marea masă a gunoaielor care ne poluează planeta, știut fiind faptul că legislația europeneană prevede măsuri clare pentru ca acest gen de deșeuri  să nu ajungă la gropile de gunoi, ci să fie reciclate pentru că sunt periculoase : becurile și neoanele din cauza conținutului de mercur și alte metale grele, iar  corpurile de iluminat pentru conținutul de  plastic și metal ce pot fi recuperate și refolosite protejând în acest fel resursele naturale.

        Eu am aflat de această campanie de pe site-ul Blogalinitiative și sper să conving S.C. Premium Porc S.R.L. să intre în program, dacă nu cumva această companie este cu un pas în față și este înscrisă în programul de reciclare mai sus menționat   !

         Voi contacta prin e-mail și pe dl director general al companiei Kim Ostergaard și voi reveni cu detalii !