Start Stagiune 2016-2017 @Ateneul Popular Focşani

Astăzi, 10 octombrie 2016 este o zi importantă întrucât se deschide Stagiunea 2016-2017 a Orchestrei de cameră “Unirea”! Orchestra va fi dirijată de bagheta dirijorului Vincent GRŰGER, cel care a adus multe bucurii publicului focșănean de-a lungul timpului. Astfel, de  la ora 19,00 pianistul Daniel Goiţi va concerta în sala mare a Ateneului Popular “Maior Gh. Pastia” Focşani şi este un motiv în plus să ne oferim un pic de hrană sufletului şi minţii.

Dl Valentin Gheorghiţă, directorul Ateneului Pastia formulează către toţi iubitorii artelor frumoase îndemnul de a fi prezenţi la eveniment şi precizeză că   „Suntem bucuroşi să anunţăm deschiderea Stagiunii 2016-2017 şi că-l avem invitat pe Daniel Goiţi. Solistul va interpreta, în premieră pentru oraşul nostru, Concertul nr. 1 pentru pian şi orchestră în Do major op.15 de Ludwig van Beethoven.”

concert-simfonic

 Solistul şi invitatul special, domnul Daniel GOIŢI  este pianist concertist, profesor de pian şi şef de catedră la Academia de Muzică “Gh.Dima” din Cluj-Napoca. Acesta prin prestațiile sale a câștigat multe concursuri de interpretare din țară și străinătate.
În prima parte a concertului orchestra va debuta cu Uvertura la muzica de balet “Făpturile lui Prometeu” op. 43 de Ludwig van Beethoven şi lucrarea simfonică Uvertură, Scherzo şi Finale op. 52 de Robert Scumann.

Bilete şi abonamente se pot procura de la Agenţia Ateneului Popular existând posibilitatea achiziționării lor în funcție de spectacolul / spectacolele vizate. În această primă parte sunt programate 3 concerte :
– Luni 10 octombrie – Concertul de deschidere a stagiunii
– Luni 14 noiembrie – Concertul „Armonii de toamnă”
– Luni 19 decembrie – Concertul tradiţional de CRĂCIUN

Abonamentul pentru aceste 3 concerte costă 60 lei, iar pentru oricare două dintre ele, 50 lei. Pentru elevi şi pensionari există abonamente pentru toate cele 3 concerte la preţul de 40 lei.

Preţurile biletelor pentru concertul din 10 octombrie sunt: 25 lei – adulţi, 15 lei – pensionari şi elevi.

Sunt convins că dorul de înalte trăiri muzicale va face posibil să fim cât mai mulți prezenți la spectacol.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *