Silence – (2016) review

Astăzi am avut chef de film și cum nu puteam să merg la cinema, am vizionat unul on-line. Nu știam ce să aleg, dar cum plecasem cu gândul să văd unul recent, am ales dintr-o listă a anului 2016 filmul ”Silence”.

Întâi m-a atras numele, apoi am văzut că regia este semnată de Martin Scorsese, iar distribuția nu are nevoie de multe prezentări: Liam Neeson, Andrew Garfield, Adam Driver. Tema abordată și anume greutățile și prigoana la care au fost supuși misionarii din Europa plecați în Japonia să răspândească creștinismul, este una destul de ofertantă. Filmul se bazează pe ”romanul publicat de Shusaka Endo în 1966 care pune sub semnul întrebării lipsa răspunsului divin în faţa suferinţei umane” – după cum este precizat pe un site de specialitate.
Personal mi-a plăcut filmul și asta deoarece în cultura mea generală nu aveam niciun rând scris referitor la acțiunile de creștinare a Japoniei și implicit a torturilor la care erau supuși misionarii creștini de către conducerea japoneză și elita samurailor.

A scene from the film SILENCE by Paramount Pictures, SharpSword Films, and AI Films
Filmul are puterea de a crea un spațiu în care spectatorul chiar intră în realitatea acțiunii și trăiește în același timp cu actorii. Mi s-a întâmplat și mie să citesc replicile filmului și ideile creștinusmului și să fiu surprins ca și cum nu aș fi auzit așa ceva până acum. Puterea credinței pe care părintele Rodrigues (Andrew Garfield) o are m-a uimit și parcă așteptam și eu răspunsul divin.
După cum procedez mereu, nu o să vă spun cum se termină filmul și o să mă rezum strict la părerea mea. Consider că tema este foarte bună, actorii joacă bine, imaginile și peisajele din natură sunt frumoase. Acțiunea consider că putea fi un pic mai rapidă, filmul putând fi mai scurt fără a pierde din farmecul subiectului abordat. Este foarte interesant șantajul pe care samuraii l-au folosit cu scopul de a obține renunțarea la credință a misionarilor creștini precum și a adepților acestora. Dacă am sta și am analiza decăderea vizibilă a creștinismului modern marcat de lux și opulență comparativ cu acel creștinism popularizat de preoți misionari dispuși să-și sacrifice viața , dar să nu renunțe la credința creștină nu ne-ar conveni deloc. La fel și dacă am compara acei adepți creștini care au ales să fie uciși decât să calce în picioare icoane creștine, cu actualii creștini care trec pe lângă biserici fără să le observe altfel decât ca pe niște construcții în care intră de maxim 2-3 ori pe an. Se pare că nu doar biserica, ci întreaga societate merge într-o anumită direcție și nu sunt eu sau acest film în măsură să stabilim dacă e direcție bună!
RECOMAND filmul, îi acord nota 7,5 din 10 iar pentru cine este aplecat pe relația cu divinitatea se pot găsi și unele motive de meditație.