The Accountant

The Accountant – ”Cifre periculoase” este cel de-al 3-lea film pe care l-am văzut în aceste 7 zile ale anului 2017. În alți ani abia reușeam să văd 5 filme pe an și doar la televizor. Poate că e semn că am îmbătrânit și stau mai mult în casă și-mi caut ocupație :D.  Ar putea însemna că am plăceri noi, întrucât pe finalul anului 2016 m-am dat, să spun așa, pe filme. Am ales să vizionez acest film întrucât am citit ”starea” pe Facebook cuiva care anunța că i-a dat ”play”. În același timp titlul mi s-a părut interesant, iar trailler=ul m-a convins cu toate că l-am văzut doar jumătate. Nu am citit pe cinemagia.ro sinopsis-ul și părerile celor care-l văzuseră deja cum se mai întâmplă să procedez.
Filmul debutează cu scena unui omor multiplu, scenă asupra căreia abia la final când va fi readusă în discuție ne vom lămuri. În acest film Ben Affleck interpretează extraordinar de bine rolul unui tânăr contabil specialist în cifre și criminal cu sânge rece la nevoie. Cifrele nu-i sunt o enigmă întrucât Christian Wolff în copilărie a fost diagnosticat ca fiind autist și prin atenția deosebită care i s-a acordat într-un centru de specialitate și prin educația dură primită de la tatăl său a reușit să fie integrat în societate. Cu toate acestea are probleme de adaptare în relațiile interumane fiind ”diferit” – fixist. Meseria de contabil nu este periculoasă, dar devine imediat ce descoperă o inginerie financiară la o companie de robotică unde fusese angajat pentru un audit. Filmului pe lângă scenele de acțiune necesare supraviețuirii i se mai adaugă și o mică poveste de dragoste. Descoperim odată cu trecerea timpului multe situații surpriză și acest lucru face filmul foarte atractiv. Personal eram deranjat și când trecea fiica mea prin fața televizorului, atât de captat am fost.
În distribuție mai recunoaștem pe Jon Bernthal, Jeffrey Tambor, J.K. Simmons, Ben Affleck, Anna Kendrick.

Sper că v-am captat atenția, deși știu că nu am intrat prea mult în detalii și nici nu v-am spus dacă avem sau nu final fericit 😀 . Nu v-aș recomanda să citiți o recenzie care să vă dezvăluie toate momentele importante ale unui film, și oricum nu pentru acest film.

Cu toată greutatea cuvintelor o să vă spun că pentru mine acest film este unul extraordinar motiv pentru care vă recomand să-l vedeți întrucât nu veți regreta cele 2 ore de vizionare.