22 iulie – filmul, review

Nu este 22 iulie astăzi. Nu este nici măcar vară. Totuși o întâmplare din România zilelor noastre m-a determinat să văd filmul ” 22 iulie”. Astfel că m-am trezit în fața unui film interesant. Convins de sinopsis-ul de pe un site de profil, am dat play filmului.

Utoya 22 iulie

Filmul, este o dramă reală care m-a făcut să lăcrimez. Povestea este inspirată din fapte reale. Filmul tratează povestea reală a masacrului de pe insula Utoya din Norvegia. Acest masacru, plănuit de un extremist a avut loc la 22 iulie 2011 în Norvegia. Explozia din centru capitalei, soldată cu 8 morți și zeci de victime a fost punctul de pornire al unui act criminal mult mai terifiant.

Filmul urmăreşte prin intermediul unui personaj fictiv de 19 ani, Kaja, cele 72 de minute interminabile. În cursul acestora, extremistul de dreapta (al cărui nume nu este menționat în film, în ciuda mediatizării) practic a vânat oameni. A urmărit şi împuşcat tinerii panicaţi, prinşi fără scăpare pe insuliţa din apropiere de Oslo. Impresionanta reconstituire a masacrului de pe insula Utøya la 7 ani de la eveniment durează 90 de minute, dintre care 72 filmate într-un plan secvență, exact cât a durat masacrul care a dus la moartea a 69 de tineri. Este cel mai sângeros eveniment din istoria modernă a Norvegiei.

Recomand…

Vă recomand să nu ratați acest film. Cu toate că este foarte dur trebuie văzut tocmai pentru că este inspirat din realitate. Este un flm care prezintă explozia de ură a unui extremist. Este o realitate care ne înspăimântă și care obligă societatea să nu mai fie indiferentă. Societatea trebuie să urmărească orice individ care are porniri extrem,iste și să se asigure că un astfel de masacru nu mai poate fi repetat!

Miami Bici, comedie românească 2020 recenzie

Miami Bici

Matei Dima și Codin Maticiuc vă așteaptă la comedia Miami Bici.
Miami Bici este povestea lui Ion și Ilie, doi tineri dintr-un mic oraș obscur din România care merg la Miami pentru a trăi atât „Visul american” cât și visul românesc de a se „îmbogăți rapid”. Odată ajunși acolo, ei ajung în mijlocul planului machiavelic al lui Mișu, un român de cea mai joasă speță, stabilit în Florida.

Din distribuție fac parte Matei Dima, Codin Maticiuc, Florin Piersic Jr., Rene Toledo Jr.

Am zis „vă așteaptă” deoarece eu personal am fost și am văzut filmul. Nu îmi pare rău că am fost, deoarece filmul a fost mai bun decât mă așteptam. Subiectul este interesant, mai ales că sunt mulți care vor regăsi speranțele celor care au emigrat. Unii chiar se vor regăsi în poveste. Acțiunea este susținută și nu te lasă atras de vreo stare de plictis. Dialogurile și situațiile de fapt sunt amuzante de multe ori. Deseori avem parte de replici inspirate care ating și cel mai autoimpus spectator indiferent. Spun autoimpus deoarece se vede de la început calitatea slabă a dialogului și există posibilitatea ca unii cinefili să nu dorească să coboare din înaltul nivelului lor intelectual. Vor fi „atinși” de cel puțin o replică….

Miami Bici

Miami Bici este filmul la finalul căruia am ieșit din sala de proiecție binedispus și relaxat. Numai pentru acest motiv și tot ar fi suficient să îl recomand. Totuși aș mai adăuga faptul că îl recomand și pentru susținerea cinematografiei românești care este destul de sensibilă, slab finanțată și prea puțin încurajată. Cel mai puternic argument pentru a vă recomanda acest film il spun la final. Este acela că la final am realizat că am văzut foarte multe filme străine cu mult mai slabe decât acesta.

Pentru că sunt activ și pe Cinemagia.ro, o să precizez că am acordat 8 stele peliculei, una fiind de încurajare.
În Focșani filmul rulează la Happy Cinema Focșani în cadrul Mall Focșani.

Fantasy Island (Insula Fanteziilor) 2020-review

Fantasy Island, cu numele românesc Insula Fanteziilor, este cel mai recent film lansat în anul 2020.
Împins de curiozitate, încurajat un pic de distribuția actorilor și de speranța că nu poate fi eșec deoarece se bazează și împrumută idei din filmul pe aceeași tema a anilor 70, am călcat în sala de cinematograf.

Fantasy Island!

Este un film pe care nici nu știu cum să îl definesc. Este încadrat la horror, dar nu am simțit vreun moment că e categoria lui. Am încercat la modul cel mai sincer să mă avânt în înțelesurile filmulului. Am încercat să îl las să mă „pătrundă”, pentru a avea și eu tresărire la momentele de sperietură maximă. Degeaba….

Am tot stat cu speranța și am evitat ieșirea din sală în timpul proiecției deoarece niciodată până acum nu am făcut acest lucru. Pot spune că acum, la finalul filmului, nu-mi găsesc explicația pentru care nu am ieșit…..
Cu o idee interesantă, aceea de a putea merge într-un loc în care fanteziile să devină realitate, filmul a eșuat complet, deși putea străluci. Acțiunea se învârte în jurul câtorva persoane decise sa își schimbe fiecare câte o greșeală/alegere din trecut. Începe o avalanșă de ipostaze a celor ce-și trăiesc fanteziile. La un moment dat stabilim că personajele au legătură între ele. De fapt e o singură fantezie care se trăiește și aia nici măcar nu este a celor invitați să se bucure de beneficiile trăirii propriei fantezii.

Fantasy Island

este primul film pe care nu îl recomand decât celor care cred că au un simț al răbdării și al penibilului atât de bine exersat încât vor să îl evalueze …..
Din păcate, arunc cuvinte cam grele și nu aș dori să afectez beneficiile materiale ale actorilor. Sper ca ei să fi fost plătiți pe platou și nu ” pe încasări”…….. Casele de film își pot permite eșecuri, iar Columbia Pictures cu atât mai mult, ca să zic așa!
I-aș acorda 3 stele pentru că oricum nu am mai acordat o notă așa de mică!

The Raven – Corbul (2014) review

The Raven – Corbul, este un thriller sumbru!

În filmul The Raven – Corbul , Edgar Allan Poe , își unește forțele cu un detectiv din Baltimore cu scopul de a prinde un criminal în serie. Criminalul se inspiră din scrierile lui Poe pentru a comite crime oribile.
Filmul debutează direct cu uciderea unei mame și a fiicei sale, cu brutalitate, în casa lor din Baltimore. Acțiunea se petrece în secolul al 19-Lea. Detectivul Emmett Fields (Luke Evans) face o descoperire șocantă: crima seamănă cu cea dintr-o povestire publicată în ziarul local. Povestirea, scrisă cu detalii sîngeroase, face parte dintr-o colecție a scriitorului aspirant și inadaptat social, Edgar Allan Poe. Acesta, stăpânit de viciul băuturii și a decadenței morale are perioade de „ridicare” socială atunci când reușește să scrie ceva bun de tipărit și este recompensat. Crima reală fiind copie fidelă a povestirilor acestuia îl transformă pe autor în principalul suspect. Urmează mai multe crime și pe final în planul criminal intră chiar iubita scriitorului Poe. Astfel miza crește enorm, iar creatorul povestirilor este implicat total și interesat de găsirea criminalului.

Filmul are multe situații limită, schimbări de situații și mult suspans.
Este foarte interesant de aflat cine este criminalul. Chiar și metoda prin care este descoperit un criminal atât de meticulos ține tot de inteligență.

The Raven – Corbul

este un film pe care îl recomand și dacă cineva poate să îmi propună spre vizualizare filme asemănătoare, îl rog sa nu ezite.

Hellboy (2019)

Am bifat și acest film. Hellboy 2019 s-a anunțat a fi un film promițător și sigur se adresează în primul rând celor care apreciează filmele personajelor cu puteri supranaturale.

Ei bine, eu nu văzusem filmele in care actorul RON PERLMAN l-a interpretat pe Hellboy. Nici trailer-ul acesta nu mă convinsese. De fapt filmele cu eroi supranaturali și ireali nu fac parte din plăcerile mele cinefile. Excepție apărătorii binelui Superman, Batman și un pic Omul păianjen.
Revenind pot să vă spun că am fost la acest film chiar la avanpremieră. Aveam aşteptări mari. Mă lăsam convins să urmăresc acest gen de filme, numai că nu m-a convins cu nimic. Faptul că nu am regretat timpul petrecut în sală se datorează voinţei mele de a sta până la final şi nu suspansului acestui film. Nu vreau să desfiinţez filmul, mai ales că nu sunt critic de film şi nici un priceput cinefil. Totuşi scriu aceste rânduri şi exprim exact modul în care am perceput eu filmul Hellboy. Fără suspans, cu o acţiune idioată, cu minore tentative de schimbări de situaţie şi mult mai minore replici comice.

Conform sinopsis-ului „Hellboy” pe Cinemagia.ro

:

„În încercarea sa de a li se împotrivi unor vrăjitoare medievale lipsite de scrupule și dispuse să folosească farmece vechi de mii de ani pentru a-și atinge scopul final de a distruge întreaga omenire, Hellboy ajunge în Marea Britanie, unde trebuie să le înfrângă pe consoarta lui Merlin și Regina Nimue. Însă confruntarea dintre bine și rău se transformă într-o luptă mult prea periculoasă și sângeroasă. Aceasta riscă să genereze o mulțime de victime colaterale, dar poate să provoace chiar și sfârşitul lumii.” Normal că Hellboy luptă pentru a evita catastrofa şi în cazul în care consideraţi că acest sinopsis + trailerul v-au convins, vă doresc vizionare plăcută!

Oh, Ramona – prezentarea filmului

Filmul ” Oh, Ramona! „


Dacă vă sună cunoscut titlul „ Oh, Ramona! ”, este datorită faptului că în mod sigur v-a atras
atenția pe rafturile librăriilor sau chiar ați citit cartea autorului Andrei Ciobanu, „Suge-o,
Ramona!”. Asemănarea nu este deloc întâmplătoare, pentru că filmul urmărește cartea și,
prin urmare, călătoria de-a dreptul inițiatică a adolescentului Andrei către maturitate. El este
prins între pasiune și inocență, trăind două povești de iubire total diferite, dar simultane. Pe
de o parte Andrei își trăiește prima iubire (neîmpărtășită) și, pe de alta, are parte de emoții
intense și complicate.
Foarte așteptat de cinefili, în regia Cristinei Jacob, „Oh, Ramona!” îi are în distribuție pe
Bogdan Iancu (Andrei) și Aggy K. Adams (Ramona), dar și pe Smiley într-un rol inedit de
polițist, și chiar pe autorul cărții care a inspirat filmul, Andrei Ciobanu.
Proiectiile filmului Oh Ramona sunt planificate cam asa!

Cinematograful cel mai modern din Focsani, Happy Cinema, respecta tradidia si prezinta cele mai noi filme. Cinematograful din Focșani, aflat în incinta Focșani Mall, este un digiplex cu 2 săli echipate pentru proiecție 3D și 2D, sunet Dolby Digital Surround și are o capacitate de 218 locuri. Foyer-ul dispune de un spațiu generos, care te transpune publicul în lumea cinematografică.

TARIFE

PENTRU PROIECȚIILE CARE ÎNCEP PÂNĂ LA ORA 17:00:
Luni, marți, joi, vineri până la ora 17:00 – 15 RON/bilet
Miercuri toată ziua PROMO 11 RON/bilet
Sâmbătă, duminică până la ora 17:00 – 22 RON/bilet

PENTRU PROIECȚIILE CARE ÎNCEP DUPĂ ORA 17:00:
Luni, marți, joi după ora 17:00 – 22 RON/bilet
Vineri în intervalul 17:00-21:59 – 22 RON/bilet
Vineri după ora 22:00 – 11 RON/bilet (pentru filmele care încep după ora 22:00).
Miercuri toată ziua PROMO 11 RON/bilet
Sâmbătă, duminică după ora 17:00 – 25 RON/bilet

PROMOȚII:
» Luni – filmele marcate HappyLastChance – 7 lei / bilet
» Marți – Cinemagia Day – Marți ai 11 lei biletul prin Cinemagia.ro sau aplicația Cinemagia și primești în plus 1 VOUCHER, cu care ai 1 bilet GRATUIT DACĂ achiziționezi prin Cinemagia încă 1 bilet pentru oricare din următoarele 4 weekenduri.
» *Miercuri, jumătate gratis, fiecare bilet costă 11 RON, fără nici o altă condiție
» Vineri HappyLateHour după ora 22:00 – 11 RON/bilet

TARIFE SPECIALE CINEMA:
» Copii sub 10 ani, elevi, studenți, pensionari – 14 RON/bilet, de luni până duminică, indiferent de oră.

TARIFE OCHELARI 3D:
» Ochelari 3D reutilizabili – 5 RON/buc

The nun (2018) – Călugărița -recenzie, review

Astăzi, vrând să văd un film m-am oprit la ”  The nun ” . Am ales acest film deoarece  am vrut să-l văd la cinema când a apărut, dar nu am reușit. Filmul ” The nun „, a avut premiera  în România pe 7 septembrie 2018 și este încadrat în categoria de filme cel mai rar accesată de mine, horror. Băi, dar chiar aveam chef de un horror în speranța unor trăiri intense. Vărul meu, Florin a ținut să-mi spună că a fost la cinema și l-au văzut, fără alte detalii. Nici eu nu l-am întrebat nimic, să nu-mi strice vizionarea ulterioară.

Acum vă spun eu câteva cuvinte despre subiectul și desfășurarea acțiunii filmului. Într-o mănăstire din România, un spirit malefic a fost întemnițat în adâncurile pământului, iar călugărițele fac rugăciuni neîntrerupte pentru a menține captivitatea. Spiritul găsește o breșă și încearcă să evadeze, dar pentru a nu fi posedată de acesta o măicuță se sinucide prin spânzurare. Acest act suicidal atrage atenția Vaticanului care trimite un expert să investigheze. Preotul expert și călugăriță care-l însoțea vor duce lupte grele să stabilească misterul și apoi să țină spiritul malefic captiv.

Am pierdut câteva conversații deoarece adormisem…….

Este primul film căruia i-am atribuit 1 stea pe Cinemagia.ro    (link-ul este direct la articolul dedicat acestui  film). Am tras de mine  să-l văd până la sfârșit tocmai pentru a merita acea unică stea. Mai am o problemă cu povestea localizată în România doar pentru că dă bine la public, de parcă mapamondul doar asta trebuie să știe de România: vampiri, stafii, spirite malefice…..

Posibil că unii cinefili vor găsi atractive surprizele pregătite de acel spirit, dar pe mine nu m-au atins emoțional deloc. De fapt, dacă veți citi recenziile lăsate pe cinemagi.ro, o să credeți că am eu ceva împotriva filmului. O să găsiți motive să îl vedeți și eu nu mă pot împotrivi!

Dezamăgit de acest film, o să caut un horror premiat de juriu de specialiști întrucăt am rămas tot cu „foame de horror”!

Nu recomand sub nicio formă acest film!

Johnny English Strikes Again – 2018, review

Johnny English Strikes Again este cel mai recent film pe care l-am vizionat. Lansat în 2018 și prezentat drept comedie mi-a stârnit curiozitatea deoarece am intenționat să-l văd la cinema, dar l-am ratat. În România a fost lansat în data de 5 octombrie 2018. Este a  treia oară când Johnny English este agent secret în această serie de comedii. Interpretat foarte bine de către Rowan Atkinson, agentul secret de care depinde soarta întregii lumi, este un personaj bine construit. În tumultul acțiunii, agentul secret are timp și pentru o glumă care chiar dacă este previzibilă prinde putere prin interpretarea lui Atkinson. Îmi vin în minte cam 3 scene foarte amuzante, în rest sunt glumițe și ipostaze comice care dau sarea și piperul filmului. Mi se întâmplă foarte rar să izbucnesc în hohote de râs la vreun film, dar am izbutit să râd.  Hackerul care dă bătăi de cap britanicilor este ținta lui Johnny aruncat direct în acțiune, deși era ”rezervist” și lucra profesor la un colegiu. Aceste trece de la un agent care se bazează pe tehnologia analogă la unul deprins cu tehnologia modernă. Este lesne de presupus că finalul este unul favorabil personajelor pozitive.

Johnny English Strikes Again este o acțiune comică!

Cu toate că la finalul celor 90 de minute am fost mai relaxat, consider că un cinefil nu trebuie să-și propună neapărat să vadă acest film. Sigut te poți numi cinefil chiar dacă nu vezi această producție. Nu aduce nimic nou, iar un cinefil cu experiență poate avea ”deja-vu” când încearcă să vizioneze acest film.

Consider că nota de 6,5 de pe IMDB este mai reală decât cele 7,5 puncte oferite de publicul român.

Dacă aș fi citit acest articol, sigur nu mă mai uitam la  filmul ”Johnny English Strikes Again” 😀 !

 

Programul Happy Cinema Focșani 21- 27.12.2018

Am găsit, nu prea greu, programul de la Happy Cinema Focșani. Pentru că vin sărbătorile și e nevoie de distracție m-am gândit că v-ar prinde bine. Sunt filme care acoperă toate preferințele cinefililor.

Recomand deopotrivă animațiile și filmele de acțiune.
Eu sigur nu voi rata animația „Marea bulgărească” și fantasticul „Aquaman” ! 

The Grinch – recenzie

The Grinch (2018) este cel mai recent film văzut de mine. Da, este o animație şi nu e prima pe care o văd. Am început chiar să prefer animațiile în defavoarea filmelor dedicate oamenilor mari. Pentru că tot a venit vorba, să știți că anul trecut am fost foarte inspirat în alegerea animațiilor. Am reușit să le văd exct pe cele care ulterior au fost nominalizate la premiile Oscar.

Sigur The Grinch va fi pe lista nominalizărilor anului acesta.!

The Grinch este cel de-al optulea film de animație produs de Illumination și Universal Pictures. The Grinch spune povestea unui morocănos care se decide să fure Crăciunul doar pentru că el nu a avut o copilărie fericită de sărbători. Crescut în orfelinat, Grinch era mereu singur de Crăciun, iar cadouri nu avea de la cine primi. Pentru reușita acestui furt inedit Grinch se va costuma ca Moș Crăciun în totalitate. El pune gând rău tuturor cadourilor, dar și instalațiilor cu becuri luminoase specifice. În același timp o fetiță care preferă Crăciunul are alte planuri. Ea dorește să-l prindă pe Moș Crăciun și să-i transmită că nu-și dorește cadouri, vrea doar ca acesta sa o protejeze pe mama ei care muncește foarte mult.

Urmând povestea scrisă de Dr.Seuss, animația are forța de a ”prinde” privitorul. Este o animație foarte colorată cu peisaje foarte frumoase și personaje bine construite. Efectele 3D nu sunt foarte impresionante, dar per total sunt mulțumitoare.
Eu am mers la animație împreună cu fiica mea de 8 ani și pot să vă spun că am gustat din plin farmecul acestui desen animat. Am fost atent, am râs, m-am relaxat la fel ca un copil mai ales că se apropie cu adevărat Crăciunul.
Am ales singurul cinematograf 3 D din oraș, Happy Cinema Focșani! Aici am găsit cele mai bune condiții, scaune relaxante, proiecție de calitate și atmosferă plăcută chiar de la intrare!

The Grinch este o poveste universală despre spiritul Căciunului și despre puterea optimismului.
Atât eu, cât și fiica mea vă recomandăm această animație cu încredere, mai ales că a primit nota 9 de la noi!