Cum să ne deplasăm eficient în oraș
Ideea articolului mi-a venit de la o campanie foarte bună a Comisiei Europene, promovată pe un site unde se găsesc mulți bloggeri activi și doritori de informație, Blogalinitiative. Campania vizează conștientizarea cetățenilor cu privire la folosirea corectă a mijloacelor de deplasare prin oraș în perfectă concordanță cu necesitatea, scopul și fiabilitatea deplasării. Scopul este protejarea mediului înconjurător prin reducerea poluării precum și protejarea resurselor naturale.
În ceea ce mă privește consider că folosesc foarte calculat mijloacele de deplasare prin oraș, iar acest fapt a pornit chiar de la nevoia mea de a face economii bugetului familiei precum și de a bifa un pic de mișcare mai ales că am o viață sedentară iar locul de muncă nu mă solicită din punct de vedere fizic. Astfel vă spun că sunt mândrul utilizator al unei biciclete pe care o folosesc atât pentru a mă deplasa la serviciu sau la piață, cât și pentru a merge la diferite societăți pentru a-mi plăti utilitățile. Procedez astfel de mai bine de 6 ani și chiar am pierdut calculul economiilor bănești realizate fiind conștient că bicicletele s-au ”plătit singure ”. Din dorința de a ajunge mai repede la muncă deseori urmez un traseu pe la periferia orașului și se mai întâmplă ca bicicleta să fie mai sensibilă după cum se poate vedea în fotografie, dar se rezolvă totul la fața locului întrucât sunt mereu pregătit și știu că penele fac parte din viața ciclistului. Sunt convins că dacă aș urma drumul direct prin oraș, pe șosea, ar fi șanse mult mai mici să fac pană, dar m-aș expune conducătorilor auto neînvățați cu cicliști ca participanți la trafic cu drepturi egale, iar ”pana” ce mi-ar putea-o face nu s-ar repara așa ușor. Nu vorbesc aiurea, la 01.septembrie 2012 deși circulam pe bulevard cu prioritate am fost ignorat de un taximetrist și lăsat fără cei doi incisivi centrali superiori urmare a impactului.
În primăvară am cochetat și cu ideea de a-mi cumpăra o motocicletă pentru oraș, ceva micuț de 125 cc – Honda Rebel, dar până la urmă nu am mai introdus-o pe lista poluatorilor din Focșani 😀 .
Când îmi duc fiica la grădiniță dimineața, mergem amândoi pe jos, iar când aceasta e prea somnoroasă ori nu e ” dezmeticită ” bine o duc în brațe și evit folosirea mijlocului de transport în comun pentru cele 2 stații, dar când vremea e bună tot bicicleta-i soluția. Trebuie să recunosc însă că autobuzul de oraș este cel de-al doilea mijloc de transport folosit de mine și familia mea, dar îl folosim doar la dus ori la întors atunci când mergem în centrul orașului, iar cealaltă jumătate de drum o parcurgem pedestru.

Ca multe alte familii, avem și noi un autoturism care anul acesta a intrat mai mult pe mâna soției mele aceasta folosindu-l să se ducă la serviciu și să revină în timpul cel mai scurt timp, dar asta până o să apară alternativa deplasării prin forțe proprii 😀 , ea fiind singura din familie care nu are bicicletă- trotinetă deocamdată 😀 .
Iată clipul oficial al campaniei simplu și explicit :
[youtube=http://youtu.be/FrSEYo25LXk]
Intră în comunitatea Do The Right Mix și prin simpla încărcare a unei fotografii care să reliefeze cât mai bine care-i mix-ul tău de deplasare prin oraș ești eligibil să câștigi prin tragere la sorți un voucher de 400 lei pentru cumpărăturile de la Decatlon și crede-mă că ai ce cumpăra. Eu deși am încărcat o fotografie și pe aplicație, aștept voucherul de 500 de lei al campaniei Blogalinitiative și voi oferi soției mele piesa lipsă din mixul ei de deplasare prin oraș – o trotinetă de adulți de la Decatlon. Așa să fie 😀 !
Pe final vă împărtășesc dorința mea, o dorință realistă ținând cont că Mun. Focșani este o localitate care nu necesită folosirea mașinilor întrucât are suprafață de întindere mică : ” Vreau să văd cât mai multe mașini uitate în parcare și martori ai nefolosirii lor să fie praful, pânzele de păianjen și vegetația din imediata apropiere a anvelopelor” .
Câteoadată îmi pare atât de bine că stau într-un oraș mai mic, aerisit, fără prea multă aglometație. La piață merg pe jos că ajung imediat, în parc merg pe jos că ajung imediat, grădinița și scoala sunt aproape. 🙂
De când m-am mutat în București am mers cel mai mult cu metroul. Economic și mai ales rapid. Mașina personală o țin pentru weekend mai mult.
Merg pe jos ca trebuie 🙂
Felicitari pentru campanie! E bine venita ideea si acest sondaj. eu sunt obligata sa vin in oras la munca la volanul masinii proprietate, dar as vrea sa existe si mijloace de transport in comun care ar fi mult mai putin costisitoare!
Reblogged this on razele de soare and commented:
mix-ul perfect pentru deplasare eficienta in oras …
Eu mi-am propus sa fac zilnic 10000 de pasi. Asta inseamna cam 6 km. De cele mai multe ori reusesc 🙂
Foarte buna ideea, ioana! Eu nu as putea pentru ca la munca am 12 ore program si mersul pe jos chiar m-ar epuiza!
Pai chiar asa la ce le-or trebui concetatenilot tai masina cand autobuzele arata asa de dragut?
Daca o sa castig si eu imi iau trotineta + un trening si niste colanti de facut miscare, ca de mult visez la ei dar nu erau niciodata o prioritate.
cam multe dorinte pentru un premiu limitat valoric 😀 ! Stiu eu ca femeile vor cat mai multe ……
Reblogged this on delamineblog and commented:
Cam asa se face economie cand toti ne plangem de pretul combustibilului …
stii ca mie imi place sa folosesti bicicleta 😀 ! daca ai putea sa o folosesti si iarna sa iau eu masina 😀