Legea

Muzeul aurului de la Brad!

Muzeul Aurului Brad
Muzeul Aurului Brad

In cadrul evenimentului #vizitainhd am avut deosebita plăcere de a vizita Muzeul Aurului din Orașul Brad, muzeu care ne-a fost prezentat de domnul Cazacu Florin, primarul orașului– un om de isprava, un român demn și un sufletist pentru comunitatea pe care o reprezintă. Chiar de la început am fost surprins să aflu că la noi în România există un muzeu dedicat aurului și că acesta se află într-o urbe unde comunitatea numără 13.000 de suflete cu toate că în Europa mai sunt doar 2 astfel de muzee, dar cu mai puține exponate atât numeric cât și valoric.

Prima consemnare în registru vizitatorilor este din anul 1912  iar Geo Bogza a vizitat acest muzeu în anul 1963 și a scris  în cartea de oaspeți un mesaj care este acum pus la loc de cinste la intrarea în muzeu : “Este mult aur în Munții Apuseni, dar mai mult este în inimile oamenilor, în inima celor ce sunt urmașii neînfricatului Horia. Am trecut pe aici într-o dimineață de vară și m-am bucurat de imensa bogăție a țării noastre – în aur și în oameni de aur.”

DSC_0336
pana lui Eminescu

Exponatele provin din exploatările miniere din zăcământul Barza, dar pentru că în timp muzeul – colecție de exponate, a fost vizitat de mulți specialiști străini și aceștia au trimis exponate din țările lor pentru o mai bună reprezentare a bogățiilor subsolului, exponate care au intrat în patrimoniul național. Dacă în urmă cu 2000 de ani dacii exploatau aurul direct din apa râurilor în timp s-a trecut la exploatarea minieră care la început se limita la exploatarea filonului  și odată cu dezvoltarea tehnologiilor aurul a fost exploatat prin activități miniere complexe. Exponatele sunt superbe și am văzut aur cristalizat liber care a realizat adevarate opere de artă recunoscute la nivel internațional deoarece au participat la expoziții internaționale unde au fost asigurate cu milioane de euro.

soparla
soparla

DSC_0339
Din păcate dezastrul din activitatea minieră a dus la închiderea minei Brad în anul 2006 și la pierderea dreptului României de a poansona lingouri de aur și astfel la nivel național tot aurul obținut este trimis pentru poansonarea lingourilor în alte țări. Ca informație rară o să vă spun că un lingou de aur trebuie să aibă 4 ștampile : cea care certifică greutatea ( 11-12 kg )P1100643, cea de puritate de minim 999, 66 %o ( la mie ), cea cu numele băncii și cea care oferă informații cu privire la instalația care a produs – purificat acel lingou. În muzeu am mai descoperit o copie a primului vagonet din lemn din secolul XVI, descoperit la Mina Ruda Brad, vagonet care la nivel mondial este considerat primul mijloc de transport de acest gen utilizat în mine, originalul aflându-se în Muzeul Tehnicii din Germania – Bochum unde este punctul de început la categoria istoricului utilajelor mniere, precum și prima linie de transport din lemn cu schimbător.

Domnul primar chiar a fost în vizită la acel muzeu și văzând că în mod eronat vagonetul era descris ca fiind ” unguresc”, a formulat o sesizare pentru schimbarea denumirii după cum puteți observa.

Sunt convins că Muzeul Aurului de la Brad va fi pe lista tuturor celor care vor ajunge prin acea zonă și o să vă mai spun că obiectivul este deschis și poate fi vizitat de marți până duminică între orele 9:00 – 17:00. Biletul de acces costă 15 lei pentru adulți, 10 lei pentru studenți și elevi de peste 14 ani, 5 lei pentru copii sub 14 ani și pensionari.  Domnul primar ne-a dezvăluit faptul că activitatea de organizarea a muzeului este în toi și urmează a se da în funcțiune o sală de proiecție unde vor rula filme fără întrerupereVizita este educativă și va aduce un plus de cunoștiințe pentru fiecare.

P1100634P1100631DSC_0344DSC_0353

Mulțumesc organizatorilor DenisaSebi și Călin